Și privesc din nou acei ochi străini
Viață a poposit odată acolo
Poate doar un grup de străluciri nomade
Care iluminau orașul după asediu

Te ascult cum delirezi după o injecție cu morfină
Vrei ca eu să cred ca mai ești acolo
Și că venele nu mi s-au prins de scaun
Sunt doar o mașinărie ce îți pulsează sângele în artere
Și care mai ține strălucirea din ochii tăi vie

Vreau ca cimentul să nu te înghită în totalitate
Ca răceala lui să nu te dezlipească de impulsul nervilor mei
Și ca o jumătate din mine să îți mai ofere oxigenul necesar
În timp ce cealaltă jumătate doar să bombardeze
Micile tale defecte

Vocea ta caută un nou trup
Pe care să îl poată devora metodic cu mișcări mecanice
Într-o secundă să se transforme în fluturi
Care să se risipească în ploaia de meteoriți