Zbucium din iubire în vene se cunună,
Gonind alese mituri cândva de noi rostite;
Sub umbrele de clipe întreg ne-a fost amurgul
Nejudecat se încruntă în pântec, El , finalul.

Plutim deasupra voastră,
Voi ce în pietre noimă sculptați;
Îmbrățișând mormane de simțiri secate
Iar noi sărut prelingem în dimineți din mâine.

În creștet se înfiripă iar temeri felurite
Străbatem pământ nou de gânduri rumenit
Amurgul cel râvnit de oase fără trupuri
Eternul să-l răpună când noi vom dăinui.

Sunt zorile aprinse,
Făclii cu roșu-n piept;
În zbor noi prindem aștrii să nu ne țină-n loc;
Iubirea ce ne îngenunchiază în brațele ei sacre.