În visul ăsta te-am iubit prima dată!
În adâncul unui parc, printre umbre,
cu luna oglindindu-se fosforescentă
fugărind apele hoinare ale fiecărei zile,
luminând fulgii ce-și etalau figurile de dans,
printre păsări întunecate ce veneau înspre noi!
Și stelele erau atât de departe, singure și triste!

Și–n visul acesta ne-am iubit nebuneste!

Apoi orizonturile te-au ascuns de mine
Iar sărutările mele te-au cautat fără rost, pretutindeni.
Si m-am trezit atît de singură fără tine dimineata,
uitată ca o ancoră veche pe fundul unei mări nestiute,
ostenită de atîta viață netrăită, iubind ceea ce nu pot avea,
pentru că esti atat de departe în singurătatea ta!

Am obosit să lupt cu amurgurile mele!

Astept înfrigurată să vină încă o noapte
Care să-și cânte sălbatic cântecul în mine,
Luna să-ntoarcă timpul înapoi și să retrăim visul
în care eram doar noi pe o bancă-ntr-un parc,
iar stelele ne priveau uimite de îndrăzneala noastră de a fi
și de ne rosti iubirea cu buze de foc.

Si-n visul acela ne vom iubi nebuneste, din nou!!!!!