promisiunea unei dimineți de noiembrie: albul...
așteptarea și frica au miros aproape identic
împrumut culorile lucrurilor sau ele sunt alb-transparente, privirea
e o pensulă colorându-le
trupul meu de grafit te schițează în grabă femeie
așternut neatins

nimic nu strigă mai tare ca foamea unui eu în propria-i breșă spre lumină
casa e doar un mușuroi decomandat – infinite furnici: gesturi
neduse la capăt, aspirații, năluci și lumea
lumea, ceilalți, scriind continuu facturi...
că respir
ambiția de lux să respir cu nările amândouă

posesia acestui eu o pun sub dubiu – e o proiecție inversată lui tu
identitatea nu stă în nume, el există pe contul său propriu...
undeva irosit
mă compar cu vidatele din vitrinele reci
port etichete unde termenul de valbilitate e codat, având iluzia mișcării
de fapt totu-i o statică: statuie vorbitoare sub cerul vitrină

câștig zilele ca pe un bonus sau nivel la jocuri
sufletul nu-i joystick, cauciuc sau... ci intenție, un input unei proiecții sumare
el vrea deseori împotriva-mi să născocească derute –
ispitele, exponențial oricărei tentative de rugăciune, mă vizitează
de parcă-s exponat de muzeu
și-mi răzuie frici, așteptări, culori, eu mărunți, umbrind orice promisiune

dorul acesta nedeslușit o fi hibrid: femeie, tu ceva știi... ai o parte substanțială
de vină, tu ascuți proiecția depărtărilor, ți se citește-n privire...
și lucrurile împrumută diluate nuanțele, hainele noastre pe jos, aiurea
sau noi ex-noi mirosind a jilave așteptări, frici, zile trupuri absente
respir cu nara dreaptă albul, cu stânga abur de dor, noiembrie își irosește diminețile
astfel