Cartea Poemelor

*** 31 ***

Surâs de rândunică





Privea frumoasa balerină, din ‘naltu’ cerului, către pământ,

Cătând cu ochii săi gingași, un loc, un’ să planeze,

Ca mai apoi, să-și construiască cuibul…

Zbură-n zig-zag, din când în când,

Schimbând brusc direcții, retezând ca o nălucă, aerul

Și coada-i, despicată, îi șade-așa de bine,

Ca rochița unei zâne

Ce se saltă în văzduh și vrea ca să danseze…







Era precum un saltimbanc, în ceasul dimineții,

Cu razele solare, răsfrângându-se pe corpu-i drăgălaș,

De-un alb - negru, stratificat în mozaic,

Când s-așeza pe câte-un stâlp

Privind de-acolo, din înalt,

Către acoperișul casei,

Analizând împrejurimile,

Ca un poet celebru,

Ce-și caută o muză,

În peisajul unic,

Încrucișându-și visele

În clipele în care versurile

Și le scrie, pătimaș…







„Privește, mămică!”

S-aude-n clinchete de clopoței,

Glăsciorul de fetiță,

Iar mânuța-i se ridică

Vrând s-arate vietatea…

Ce-i reține ochii săi…

Colo, sus, pe stâlp, surâdea…

O rândunică!

Privea către micuță…

Poate se mira

Căci avea…

Ca și ea,

Rochiță…








©Th3Mirr0r