-Privește iar, decembrie cum ninge
Cu fluturi mari ce-și frâng în aer jocul,
Iar când îmbracă zarea, alb, cojocul,
Tu mâna ta, de mâna-mi ți-o atinge.

Simt, parcă, gerul nopții pe meninge
Și stihuri de omăt îmi scrie tocul.
Aprinde lampa și-ntețește focul
Că intră vijelia-n horn și-l stinge;

Iar când citești povestea lumii hâde,
Dă fila înainte și nu râde,
Ci, uită-te cum cerul se destramă.

-Cum să nu râd în fața clipei terne,
Că-n timp ce scama din văzduh se cerne,
Eu răsfoiesc... un tom de epigramă!