inima, ca și o trestie în vânt,
rămâne cu rădăcini cu tot
în sufletul ei.

rana din care-mi curge
gândul duios,plin,pios și bun
e inima.

lin bate suflul gândului bun,
la fel ca un ceasornic
din carne și sânge.
ea, inima!la nevoie
iartă și îndură totul.

din inima lui mare cât un munte
au renescut din cenușă , apă și
pământ oameni noi
de sfârșit de mileniu.

nemurirea ca o inimă imensă ,sângerândă
trece și lasă în urmă
amprentele divine ale marii iluzii...
secunda imediat următoare
ce vine după moarte,
ca un gând ce se zbate
după negândirea lui, de asemenea
lasă în urmă
amprentele divine ale marii iluzii...