bărânul semafor mă mai înțelege,
e-hei, ce dor mi-a fost de el!
uite, nici nu mai știu care dintre noi are privirile rătăcite

mă îndrept spre ultima beție din acest an
amice, te îmbrățișez cu nesaț,
azi e ziua în care la fel de bine
m-aș putea duce în raiul meu scuturat de angoase

dacă poți plânge, atunci plângi direct din degete!

nici îngerii, nici vechile gări nu te mai recunosc
plângi! aici se zguduie aerul dintre zăbrele

acum, ți se topesc genunchii, ca lumânările
cât să nu te mai poți târâi
plângi! asta îți spun: plângi, lua-te-ar dracu,
seara asta e una perfectă să mori

fără vitrine și aer,
asta ești
un lung șir de inocenți așteptând, cuminți,
la coada judecății de apoi

după ce sunt scuturate de piele și oase
iubirile ar putea cânta direct din fluierul picioarelor

oglinda păstrează
rânjetul cu care te pregătești
să dispari