ninge prea mult între două greu hotărâte mișcări de tandrețe
mi-e viața ca iarna afară din mine
mă aștern drumului printre dorințe la vreme de seară
când haita de gânduri sălbatice rod cușca somnului
în lună plină dezleg lighioana nopții
și rece pe șira spinării timpul alunecă greu
diminețile rătăcite se zbenguie printre alte ninsori
mi-e gura plină de tăceri și ceafa secerată de secetă
nu îmi lipsește nimic îi șoptesc totuși fricii
zăpadă imaculată e-n așternut
și sămânța ierbii s-a prins în podurile casei apoi
pâinea și apa sunt totdeauna pe masă
mută ca un fluture prins în plasa tăcerilor tale
am nimicit până și dorul de ducă
voi fi mereu aici împreună cu iarna
cu dulceața de afine de o vârsta cu noi
și nostalgiile coapte ca merele