Alb de drum de pod de râu
De liniște țesută din zăpadă
Cui să-i mai pese că ești viu
La poartă-i cine să te mai vadă

Cine s-abată-naltul din nămeți
Ori frigul din speranțe să-l măsoare
În acest alb de vii de morți de vieți
Sosiri urmate-ntruna de plecare

Doar inima mai rece-acum și ea
Ori ochii-nchiși să nu mai vadă-afară
Cine pe cine ar mai putea
Să-l înțeleagă să-l placă să-l ceară

Prea tânăr încă și-așa bătrân
Pe pat de neliniște oarbă săracă
Îi vezi pe cei ce mai rămân
Și nu te uiți la cei ce-ntruna pleacă.