Zăpezile intră pe ferestrele deschise
Se aruncă pe paturi și fac dragoste.
Deschid toate cărțile din bibliotecă
Și le albesc filele, îngheață cuvintele.

Noi ne uităm unul la altul și înzăpezim.
„Îți stă bine cu fular la gât”, mi-am spus.
Doar privirea ta e caldă în camera aceasta
Și la televizor se sudează aceeași revoluție.

Când a fost mai noapte ca acum?
Pe vremea lor era mai frig și albul mai roșu
Câteva picioare vinete sub poarta școlii
Și în rest, gloanțe în loc de vâsc.

Și ei își ciocneau frunțile în loc de pahare
Dar le țineau sus și mai stingeau o lumânare.
Am trecut ieri pe lângă o piatră ciobită.
A dus vântul toate numele scrise pe alte buze.

Ei se uitau la noi cum am rămas aici,
Doar pentru că n-am știut să-nchidem fereastra
Lunilor din arme și grilaj de închisoare goală.
Cum ne uităm unii la alții cu mâinile-nghețate.

Ne stă bine cu fulare, ne stă bine să vorbim,
Dar vorbim în șoaptă, să nu se sperie frigul.
În cuvinte stă zăpada unei dureri ce nu ne aparține.
Când a fost mai noapte ca acum?