Amintirile nu-s bune, amintirile nu-s rele,
Când trăiești puțin cu tine, dar trăiești mai mult cu ele.

Vântul beat adună norii groși pe crestele din munți
Da-n memoria lui oarbă vulturii-s demult cărunți.

Precum ploaia care cade ca un chin bătrân și rar
Picurând din alte timpuri, din altfel de calendar.

Frigul, caldul, ziua, noaptea, nu ne-alegem cu nimic,
Pot secundele din oră tot degeaba să le stric,

Pot ieși până la poartă să văd cine-a mai bătut
De o mie de ani nimeni, poate și de mai demult.

Unde-s oamenii din lume, unde-i lumea ce-o știai?
Cei pe care-i vezi pe stradă n-au cu tine-același grai.

De o mie de ani nimeni, ori de amintiri o mie,
Nu mai recunoști pe nimeni și tot nimeni te mai știe.

Vântul beat adună norii. Doar cu el o vorbă schimb.
Timpul s-a făcut cenușă și-a-nviat într-un alt timp.