Mireasă albă a fiecărui an,
Cu voal și trenă-n viscol spulberate
Și cu sandale-ascunse sub troian,

Iarna visează baluri și serate
În care ea plutește parcă-n ring,
La brațul unui prinț din vremi uitate.

În bradul somptuos lumini se sting,
Promisele povești se dezlânează,
Când nori se-aglomerează și iar ning,

Iar gerul flori de gheață desenează.
Rămâne doar căldura unui vis
Pe coamă de pegas care nechează

În semn că-n cer o breșă s-a deschis…