fibra cu parfum de rășină
lemn prețios fără vină
zgândarea nefericirea

din toată pădurea
adulmecând cu palme
în căutărea vibrațiilor sangvine
ridicase trunchiul în lumină

așchii dănțuiau devoalând zămislirea
Sculptorul îmbrățișase Femeia
și-a stat așa un timp
marcat de fericire

ghinion!
Omul zărise imperfecțiunea în lut

dalta corecta febril linii și forme
într-o fantasmă
loviturile dureau
copacii cădeau rând pe rând
doar câteva trunchiuri mai credeau
în privirea de carne

aproape de cer
Femeia picurase suflet fericirii
dar Omul pângărise pe-afară idealul

înfrânt
Sculptorul alege să moară
la pieptul statuii
cu trup de fecioară
Omul?
Zace acum sub piatra funerară