trec prin toate culorile nu-ți fie teamă
de verdele pe care îl voi îmbrăca
e frunza iederei ce urcă
la capăt de linie
un autobuz prăfuit
și cei care au măsurat pământul cu pașii mici încap pe un colț de hârtie mâzgălit
în treacăt inima surprinsă de remarcă
nu vei trece
de labirintul în care frunzele verzi capătă aritmia toamnei
uneori e iarna
tăcută ce aude marșul acela sacadat în piept
stâng
drept
până la infinit
cât de mult poți zări ceața
apoi năvodul se umple de pește
de verdele apă
ferestrele iederă urcă pașii regăsiți prin asfalt