Când soarele răsare, o lume se trezește,
Și demonul din mine mai aprig te iubește,
De doruri și iubire, eu plâng și mă sufoc,
Când nu ești lângă mine, iubită cu noroc.

Durerea mea din suflet, of, dureros de dulce!
Cu sărutarea ta o-mpaci, ființă lucie.
Mă dori și-mi stingi lumina, apoi o aprinzi iar,
Mă liniștești, iubită, zeița mea cu har.

Cuvântu-ți pare-o liră, zâmbirea ta o rază,
Ce cu a ei scânteie inima-mi luminează.
Și mâinile-ți suave, în juru-mi de le treci,
Redai iar fericirea și liniștea-mi de veci.

Arată-mi calea lunii, poteci singure-n noapte
Și cântă-mi armonia scăldată-n mii de șoapte.
Și singuri să rămânem, în haosul uitării,
Când nu se stinge raza din focul lumânării.