(șiroaie de lacrimi,
râuri interminabile de parcă așa... )
mi se părea: că ele urcă din călcâi, că străbat corpul ca pe o planetă vie,
că stau întinsă pe mușchii unui abdomen apos;

încheieturile pocneau ca bobocii de trandafir în plină dragoste,
era cald, iar o parte din iarba verde mi se înfășura pe gât,
căutam un răspuns din care să-mi curăț cu o lamă sufletul,
să pot sădi, mai târziu, la piciorul podului,
o salcie.

sufletul, când se formează, are pereți groși
din el nimeni nu te aude,
poți să țipi, să bați cu pumnii în zid,
nimeni nu te va auzi!
sufletul e o parte din iarba verde ce ți se înfășoară pe gât.

acum, dumneata, să-mi spui, de pe partea cealaltă a malului,
cum vrei să mori?