Pe brațul meu El doarme ca un miel în amiezi, între o mie de păpădii.
Dar brațul meu înflorește mereu și floarea mea se face lămâi.
Ce bine-i peste gura iubită să storci zeama și fluturii mov
să se plângă de prea multă lumină!

Dragul meu, știi tu că Domnul Dumnezeu a făcut mai multe femei
Pe când Adam visa, ca tine acum, curcubeie, călare pe mătură!?!
Și când se trezi cu harem, zice: Tiii, Doamne, cu ce ți-am greșit?
Fii bun, lasă-mi doar una, pe sufletul meu, și pe inima mea
Ca un miel în amiezi, între o mie de păpădii.

Nu s-a’ndurat Domnul Dumnezeu să-și lepede perfecțiunea creației
și-a luat câte una, rând pe rând, îndesând-o în cea de alături, așa
cum îndeși tu sângele înapoi în urechi și în gură când o vezi pe Ea
până a rămas una – el și ea. Și-atunci ea, unduios brațul trecu peste el, curcubeie,
cu gene mov, cu păr orange, umeri albaștri și unghii verzi-maronii:
Ce bine-i peste gura iubită să storci zeama unui zeu gras și fluturi moi-argintoși
să se plângă de prea multă lumină!

Pui, să nu crezi tu povestea întreagă! Numai puțin, știi tu,
cât ți se așază un flutur leneș
pe frunte, în amiezi, și trece febra.