firmamentul dimineții e un balaur roșu
chemat de respirația toamnei
spre orașul meu cu galben dominant în copaci
pe teritoriul pubelelor revărsate
se grupează în cor câteva patrupede mușcate de inaniție
iar viața poate atribui rolul de cârpă pe scena străzilor
chiar și unui copil cu înfatișare cadaverică
accentuată de îmbrăcaminte care crează impresia că șnaidării ar putea fi și moliile


biserica își trezește enoriașii
în timp ce o cucoană ca o păpușă gonflabilă
șerpuiește cuvinte printre buze ce par a fi modelate cu botox
spre copilul care cântă o rugăciune despre cum ar dori să-i fie mama
când îl va naște în altă viață

are credința că oamenii puri părăsesc pământul devreme
și primesc decorații stelare
de aceea privește noaptea ca pe o întrunire a îngerilor
până adoarme într-un parc sau într-o stație
uneori se retrage într-un bloc
inhalează fericire dintr-o pungă pe patul din conducte calde
între ziduri invadate de spectatori - insecte debusolate
pe muzica zgârîată a rozătoarelor.