la urma urmei suntem cu toții spectatori
[logica pantofilor de fier realitatea tristă
a marelui oraș
parfumul de curvă ieftină care persistă
zile în șir]
și știm că adevăratele bestii sunt alea
care se văd la radiografie
nicio baionetă oricât de adânc înfiptă nu va reuși
să răscolească realitatea
din spatele ușilor. chiar atunci când mersul
nu va mai ține de reflex
ci de o satisfacție estetică
pietonii intră în gurile de canal
ca într-un sicriu. locuințele de la mansardă
rămân goale
vei putea să renunți la pantofi să colinzi
străzile în mirosul acru al după-amiezii de vară
de pe partea cealaltă marele poet
te va învăța să îmblânzești monotonia vicleană
să o înțelegi să faci dragoste cu ea până când
erupțiile solare vor deveni o chestiune personală