de uitare, de ursită prefăcută,
de culori sparte sub gene,
de-nchinări la zei păgâni și exorcizate vene
să te scot din boala mea, să-ți strivesc cu un sărut
șoapta pe care ai fi vrut să o spui la ora rea
să trăiesc precum trăit-a
o secundă floarea pe care ai lipit-o atunci la piept,
să mă-mbăt precum Nichita și să-ți plâng călcâiul drept,
să te beau ca pe-o otravă, ca pe-un leac luat din babe,
ca din pâine să te mușc și
cu sânge convertit în uitare, destin lacom, în beție tristă
să-ți scriu versuri pe batistă și... s-adorm, somn chimic
apoi, trezit
doar de-un clinchet de pahar cioplit din sânul stâng,
iar să beau precum băut-a de amar bietul Nichita
și să îți invoc bezmetic numele în vers ermetic, să te caut prin descânt