n-aș zice că sunt eu
această umbră așezată
pe rămășițele unui suflet
lipsit de vise

ultima oară
mi-am văzut imaginea
în găvanele albastre
ale unei speranțe
lipindu-mă fără ezitare
de respirația ei
lunecându-i ca întrebările
prin mijlocul gândurilor

acum nici pașii
nu mi-i aud
când se despart de mine
rămânând neclintită
în aceeași lumină
scrutând-o cu ochii
să mă regăsesc

1 mai 2013