Vrei, iubite, pe la prânz, sâmbătă să îți arăt
Cum e primăvara asta, cum aș vrea să te desfăt,
Cum plesnește-mbobocitul fir de frezie-n buchet,
Ce parfum are zambila și ce am pentru banchet?
Norul alb îți va aduce o misivă, n-ai ce pierde,
Vreau să îți arăt fereastra, undeva, în Casa Verde!

Vrei, iubite, mai pe seară, să te duc într-o pădure
Să culegem ghioceii, să ne bucurăm de mure,
Să-mi arăți cum știi atinge strunele, și mandoline
Să ne cânte pe crenguțe, și cu degetele-ți fine
Să îmi prinzi floarea iubirii în buchetul de amor
Și festinul să înceapă ca-nceputul: mai ușor,
Cu o-mbrățișare tandră să te țin pe după gât
Cu o mână, și cu alta să te mângâi, și atât
De aproape să ne fie frăgezimile din rodii
Încât buzele să ardă, să se-amestece în zodii,
Să-ți pătrund până în sânge și cu limba ca un bici
Să îmi lepăd în abisuri haina veche de arici?

Vrei, iubite, când e luna mai lucie, pe-nnoptat
Să-mi arăți cum urlă lupul când e mai înfometat,
Sfâșiind cu gheara, dinții veșmântul meu mătăsos
Tu să-mi dai urletul lunii, eu să-ți dau glasul duios
Și-mbrăcându-mă cu haina-ți albă, aspră și zurlie
Să îți fiu cu totul ție albă, caldă și nurlie?