cât mai era rouă pe floare
mama plecase cu bocceaua de semințe la cimitir
să crească petunii și margarete
tata se urcase în vârful cireșului
pe jumătate adormit
un pui de vânt de primăvară
croia cărare în părul lui alb

albinele veniseră în vizită
prea de timpuriu
eu gesticulam larg să le gonesc
de teamă să nu îl sperie pe tata
să nu cumva să creadă
că este prea târziu
să nu cumva să se trezească sau să adoarmă
de-a binelea

la noi acasă
în timp ce mama smulgea buruienile
tata stătea întins în cireș ca pe mare
să nu se înece
așa precum toți morții fac pluta peste flori