Azi nu-mi doresc ce nu pot să mai am,
Vreau doar puterea gândului să-mi meargă
La tot ce n-am, pe când încă aveam
Și orice îndoială din mine să se șteargă.


Nu vreau averi, iubiri de împrumut,
Zâmbete false, oameni mult prea goi
Și nici să mă încred în al lui chip de lut,
Ci vreau în fericire condeiul să-mi înmoi.


Să mă închid în oaza mea de umbră,
Să nu-mi aud nici gândul și nici pasul
Și lumea de va zice că's atât de sumbră...
Nu-mi pasă mie, n-am să-i aud glasul!


Din umbre luminate să se nască versuri
Prea multe, prea puține, nimeni nu va ști!
Iubi-le-voi, ca pe copiii mei din alte vremuri...
Acesta-mi este drumul ce nu se va sfârși.