nu poți să înnozi mănunchiul de flăcări
nici să-mpletești din ele coșuri, pentru mai târziu...
să aduni în ele amintiri
timpul devine gazos, urcă, ar fi insuportabil în preajma iubirii
- porți cărbunii încinși până la capătul călătoriei
se presupune că... și dincolo, unde dincolo și cu aici
se intâlnesc într-o a patra dimensiune, chiar mai mult...

noi, turiști prin viață, facem prea multe poze fixe, luând mime de fericiți
instantaneele ne surprind chinuiți cum ascundem propriile trădări
farduri pentru suflet măcinăm din sâmburii amari ai speranțelor
ne infatuăm cu surâsul beteag, smuls amabil promisiunii
și deodată, dincolo, ne îmbrățișează uitarea, ca o mamă adoptivă
- unicul loc unde-am găsit scrisă formula chimică a iubirii a fost
întâiul surâs al pruncului

și-apoi nenumărate, incomplete, imitații de surâs din ce în ce
mutate-n grimase, ceva ne consumă...
flăcările ne-au ars buzele, chipul, trupul, tălpile... urmele... ecoul... nimic