A fost odată o fetiță,
Ce mult prea repede-a crescut-
Din pantaloni și din rochiță;
Ca să mai glumească
Prea mare s-a făcut.

Și a avut și doi părinți
Cum toată lumea are;
La număr ei erau în doi,
Ea n-are bani dar pe părinți
Încă îi mai are.

Și într-o zi s-a auzit
Că tatăl fetei s-a speriat,
Și-a luat valiza și-a fugit;
Fără prea multe cuvinte,
De ea s-a-ndepărtat.

Să ai copiii răi, e rău;
Și n-ai nimic dacă nu-i ai.
Când altu’ e mai bun c-altău
Copilu-ți mare, fără s-amăn,
De-acum, s-a-ndepărtat!