Am ajuns
Port pe umeri niște verigi
încovoiate pline de flori

Am ajuns
M-am așezat pe banca plină cu pene de porumbei
Iată, este și o aripă...

Am ajuns
Am urcat pe acoperișul trecutului
îmi privesc viața
Ce să fac cu golul atâtor ani lumină prin care
te-am căutat ca pe o
amnistie?

Am ajuns
Le-am spus să-mi aducă un butuc cu apă
apoi să mă lase singură
Mă privesc speriați și văd cum din ochii lor ar plânge viața mea
Frica lor mă amuțește și azi,
în ciuda atâtor vieți,
în ciuda atâtor morți
N-au înțeles nimic.

Am ajuns
M-am oprit aici.
Nu mai pot să vreau.
Îmi ajunge.
Beau apa.
Sfidez însingurarea lumii.
Te aștept în gol.

Deschide palmele și privește cerul.
Viteza luminii mă va dărui ție.
Eu am obosit.