Să nu iubești niciodată
o fată care scrie poezie,
că nu reușești
să-i faci o scrisoare de adio
și te umple cu poezii,
în care se salută numai cu cerșetorii,
doar ca să-ți închirieze ție
o durere care să fie numai a ta
și de fapt te face obiect de anticariat,
în care își vomită nopțile,
pe care nu le doarme
și te face om al nimănui,
cît timp alții spun despre tine
cum trăiești sub papucii lor
și cum te plătesc pentru că le aduci
rufele curate de la curățătorie.

Să mori nu doare
și poate e mai bine
să rămîi cu un ochi spart
decît să iubești
un cadavru care face litere
și mănîncă sandwich-uri
din farfurii străine
cu care amenință
să se sinucidă
și asta nu este numai o poezie
ci un certificat
în care moartea îmi face invitație la vals
iar florile de doliu
le voi primi prin poștă
și mi le voi așterne peste degete-
să scriu și după viață.