până să devină trecut
prezentul se repetă la exasperare
pe sub păsările care nu fac notă discordantă
niciodată

e noapte dar nu îmi e teamă au zis-o alții înainte de foarte multă vreme
ca într-o pădure aud zgomote în cameră
cineva din sălbăticie șterge praful amușină obiectele dragi
compuse din clopote în loc de atomi

observ în fiecare secundă schimbarea la față a întunericului
așa am învățat că se face dimineață prima oară
în camera de la șosea a bunicilor
unde cai cu șei numerotate fragmentează luminile farurilor

totul
inclusiv călătoria aia din care m-am întors
mai degrabă stors decât pe același drum
cu biletul uitat prea pe fugă la recepție
a fost o plăcere care m-a clătinat
nu am aflat secretul ninsorii
sau al borcanului cu gem din fereastră
dar ce treabă mai am cu toate astea când stau singur în clasă
vântul sună de intrare
mișcă bucățile de cretă spre marginea catedrei
și așa mai departe