Afară-i întuneric deja.
Telefonul pâlpâie
bateria-i suferindă,
e liniște...
doar zgomotul trenului pe șine
se mai aude.
Câte un pasager rătăcit
se îndreaptă către ieșire...
trenul devine din ce în ce mai gol
șerpuind printre stâncile înalte.
Măcar de era ziuă, îmi zic...
o tristețte apăsătoare
îmi încearcă optimismul debordant,
mii de gânduri îmi vin în minte...
tresărind realizez că
nu mai contează acum,
o sa fie bine!