Într-o zi, nu departe,
Morții s-or ridica din liniștea lor,
În liniștea online-ului în decădere.
Își vor târî experiența pe pământul nostru,
Cel al morților deja vii.

Vor vui mormintele de ciment,
Va fi un breaking news, ceva,
Dar morții vii-s mai mult morți decât vii deja.

Și, undeva-n liniștea asta plină de păreri,
Un ultim ambasador al vieții
Va zbiera-n pieți revoluționare: Libertate!
Libertate pentru morți!

Ne vom uita ceacâr, cu ochi închiși
La nebunul cu coșmaruri, la scrâșnetul lui Ioan din Biblie.
Cum vom trăi morții morți cu morții vii?
Nici nu-ncape îndoială că viii, uitând de mult
Să mai trăiască, pasiv vorbind și comentând
Pe-o bancă lângă bulevard,
Vor fi siguri că morții, morți așa cum sunt
Vor trece prin și peste și că ei, cadavre neputrezite încă
Știu adevărul. Iar ceilalți...
Morții după morți se-aștern.

Și vor zâmbi, absurd și degeaba
Că bucata lor de-asfalt se-năbușă de putrefacție.

Și morții, ăia morți de-a binelea, cu țărnă-n ghete
Vor lua străzile și vor reînvia. Căci viii au uitat ceva
În ignoranța vieții, iar morții abia acum o prețuiesc.

Revoluția morții se umple de plămâni statici
Și guri strâmbe. Degeaba Dumnezeul lor
Este strigat pe limbi murdare. Nicio voce nu va fi
Mai presus de liniștea eternă a celui care
A murit vorbind de morți și de-nchisoare.