nu mai știu ce îmi doresc
nu îmi mai hrănesc sufletul cu emoții
toți care m-au iubit încă mă mai iubesc dar eu
eu îi privesc apatic
cu mintea
îi împing departe sunt singur vreau să fiu singur
de ce mă lăsați singur

sunt un om normal
jumătate banal un sfert strălucit
uneori îmi cânt de noapte bună
când plouă și simt cum apa
băltește în pietul mormântului

tu sigur ai vrea să-mi amintești cine sunt

îmi place să mă uit la oglindă ca la un străin
mă prind de mână mă privesc în ochi
prin mine trece un pustiu mărginit de alți oameni
și ei mă doresc ca pe o haină
din piele și oase

îmi plăcea să mă uit la o pată de cer
ca la ceva nou să chinui un gând de plictiseală
câteodată mă nășteam fără picioare și fumam
popii mă botezau furtunos până la moarte
era o fericire acolo săracă strâmbă invizibilă
dar am privit-o apatic
fără inimă
nu era perfectă o voiam perfectă
de ce nu era perfectă

de ce îmi plângeți de milă acum

îmi sărutați buzele vineții ochii reci
îmi încrucișați nepăsarea resemnate
cuvintelor
spargeți zidurile firescului de lângă mine
căutați-mă luați-mă luptați-mă
vreau să râd ca un nebun
de reușita neversului meu