Se zbârlicește întimbrat văzduhul
Cu norii grei înclăbuciți de humă,
Din pântecul încârligat, chiar duhul
Înjură îndrăcit de sfânta mumă.

Se prostovește însetat pământul
Cu paie seci cartiruite-n pleavă,
Din lacătul marochiniu, doar vântul
Apucă-ngozorat de-o lungă țeavă.

În urma lui, cu limba masturbată
De balele-ngroșate-n sărăcie,
O vacă scrofulentă și ridată
Își lasă-n colb fumegătoarea vie.

Pe soclul ei, bâzâitoarea jună
Apostrofește scoarța nepătrunsă,
Din norii presărați cu mătrăgună,
Nu s-a ales cu nici o buză unsă.