Te-am coborât din prun, erai copilă,
Cămașă albă, fină ca de crin,
Mi-era un fel de drag și-un fel de milă
Că n-aveam împreună vreun destin.

Dar după ani când viața mea ciudată
Ne-a reîntâlnit pe-un drum grăbit și șters
Erai de-acum femeie, sâni de piatră,
Și iar te-am coborât din prun invers.

Adică te-am culcat pe-un pat de zare
De pruni și meri, de vișini și caiși
Și ne-am iubit cu-ntrega disperare
Ce-o bănuiam în ochii tăi închiși.

Acum pe unde ești, prin care iarbă
Îți mai răsfeți picioru-nalt și gol
Că uneori un dor zălud mă-ntrebă
De ce din prun azi nu te mai cobor?