e unu noaptea și stau și gândesc
cum lumea întreagă se rostogolește la picioarele unui copil orfan
văd fata cu flori în păr aleargă
departe Dumnezeu împarte unora mai mult
altora mai puțin

e noapte și mă gândesc la fericirile și nefericirile copilăriei
la iubiții care au apucat să muște ca și câinii turbați
eu joc șah pe o masă imensă de boli
și de amintiri pe care aș vrea să le uit
nu departe singurătatea mă îmbie prietenoasă
și mă prefac că nu sunt nebună dar nici normală

fluturii mei de noapte nu au liniște
doar fata cu flori în păr îmi zâmbește sincer
mă privește sfioasă
și mă lasă să trec în lumea somnului uitării