Un gol peste inimă, timpul nostru
adoarme încet. Odată cu el, noi
și umbrele noastre pe bloc.
În ochi îmi roiește glasul tău
când mă strigi, pădure în jurul copacilor vii.
Pe-nserat ne facem cu mâna,
mâinile noastre melci pe geamuri murdare,
gândul că tu ești aici,
eu aici, păsări stranii de noapte
orbite de umbrele lor de sub nori.

Și parcă-i mai clar ca oricând
că timpul se-așează în inimă.