Unde au plecat păsările ce-mi cântă bucuria,
cine a furat mirarea pomilor înfloriți,
ploile scurte de vară cu aerul lor curat,
după care ochii se acoperă de verde?

Purpura soarelui în sânge se topește
vâslind prin timpul cu orizonturi de porțelan.
Am ajuns la țărmurile mării zbuciumate
cu valuri de îndoială și nemărginire,
m-am născut într-o altă limbă
pe care am uitat-o și încep s-o deslușesc.

Cineva-mi pune-n palme pământ și mirosul de acasă
încât lumina iese coaptă din coajă,
urcă în mine rădăcinile unui neam de nemoarte
și dau roadă cuvintele pe buze de sare.

În universul dobândit, luceferi se tot nasc.