totul se petrece înaintea mea
orchestre și șantiere m-așteaptă, verva-i intactă
în urmă cineva tot șterge tabla cu buretele umbrei
amintirile toate sunt ale unui străin
Pământul, cu fiecare rotație, se mută mai sus
.
clipa acesta, acum, este doar o intenție, pasul iminent
în beția vântului pulberi acoperă orice presupusă împlinire
mă consumă expectative și asimetrii dându-mi iluzia faptei
toate sunt înaintea mea aproape perfecte
spațiul se rarefiază, se împrăștie și oricât de tare aș fugi
nu voi ajunge acolo în salturi, fără să parcurg nașterile toate
iar durerile de facere le strigă surd așteptări fără cusur...
străinul se apropie, nu va cuteza să mă depășească, știe
în prima linie, pe frontul irosirilor doar eu sunt apt să lupt și
cine va putea trăi viața mea cu atâtea erori mai bine ca mine?