între noi doi nu mai e nici un drum,
nici o altă speranță

e doar o ușă închisă,
fără chei,
între prezența și absența ta
doar o bătaie de aripi
către o lumină care te mistuie și-ți arde aripile,
care te orbește, îți taie respirația,
de fiecare dată într-un alt curcubeu

între lumea asta și lumea cealaltă
nu mai e nimic de înțeles

nu e nici o fântână cu apă vie,
care să ne ajute,
doar o ceață deasă și numai un pas
pe care noi, nefericiții, l-am făcut fără să clipim,
ținându-ne de mână și sperând ca nu vom muri
în acea secundă atât de luminoasă

între două tăceri
nu mai e nici un ecou, nici un cântec,
doar o prăpastie nesfârșită,
o graniță peste care nu mai putem trece

am încălcat toate regulile stabilite de ceilalți,
toate adevărurile
și toate minciunile lor

între două umbre
nu poate fi mai multă nefericire
între noi se nasc doar ziduri
moartea-ți zâmbește parșiv după fiecare colț
și-ți face semne să vii

între două singurătăți
nu mai e nici un vis de împlinit,
doar o fereastră uitată deschisă,
la care taci,
ochii tăi tac,
mâinile tale tac,
sufletul tău tace


nimeni nu poate fi mai mult și mai adânc decât noi