Motto: " Nefericirea este vârful unui alpinism fără cer. " Silvana Baroni

Nefericirea
a fost odată copilă orfană
la picioarele căreia lumea întreagă s-a rostogolit
de atunci colindă singură ca o străină
poartă doliu și-mparte dor de alb
pretutindeni

am cunoscut-o acum ceva vreme
mi-a bătut la ușă și i-am deschis încrezătoare
multe zile lungi am stat cu ea închisă în casă
pierzându-mă în ochii ei copleșitori
am împărțit același pat aceeași masă
până am învățat să o privesc în oglindă
și să-i tac frumusețea crudă

cu ea am învățat să calc privirile de care mă-ndrăgostisem
privirile tale
în nopțile târzii în care doar Dumnezeu mai știa de mine (ori de ea )
în tăceri ce-și făcuseră cuib în capul pieptului meu
în nebunii ce-mi înconjurau lumina ochilor

nefericirea
a fost copilă orfană la picioarele căreia
lumea ta întreagă s-a rostogolit
dar unde te-ai pierdut
nici ea nu știe