nu există-ntre noi oglinzi paralele

doar una singură, fără ecou,
prin care sufletele trec
târșâindu-și picioarele, din lumea asta în cealaltă.


de o parte esti tu,
tu și țigările tale de foi,
tu și lama ta de ras,
tu și rictusul cu care-ți măsori nefericirea

de partea cealalată sunt eu,
eu și irișii mei triști
care tac, pentru că nu mai au nimic
de spus,
de visat, de iubit sau de plâns

tu știi că sunt acolo și-mi faci semne să uit.

am îngropat toate orologiile-n perete,
nimeni nu ne mai poate măsura,
nu mai poate să ne separe
în indeciși și nostalgici

iartă-mă,
un Dumnezeu obosit îmi tot arată-n oglindă
prăpastia
în care trebuie să m-arunc.