M-am așezat în fața ta oglindă,
Privind la mine cel ce-am fost
Cum cu voința mea mult prea plăpândă
Am cheltuit secunde fără rost

Căzut adânc în patima iubirii
Am rătăcit pe drumuri neștiute,
M-am depărtat încet din legea firii
Învăluindu-mă în sentimente mute.

Într-o imagine rotundă, futuristă
M-am consolat cu a ei dragoste absentă
Cerșind divinității ca dovadă că există
Să îndulceasca privirea ei cea indolentă.
.........................................

Cum îndrăznești Himero ca dup-atâtea căzături
Să nu mă mai lași să cred și să mai sper
Că poate dintr-un nor cu mii de picături
Nu s-o găsi și una pentru un copac stingher?