pe buza cerului soarele se ștergea
la ochi de câte-a văzut pe pământ
clătinându-și amurgu pe mine nu m-a
văzut am ținut post negru în
sufragria mută am întins sufletul
covor să-l aspir să-l perii să-l
spăl e țărănesc în bătătură cu flori
de bujori pete mai șterse-n culori
cam peste tot cu picături de la
lumânările morților mei și mult păr
păr de la mâțele ce s-au frecat de
picioarele mele și-au tors lipite
de piept care m-au stuchit zgâriat
păr de câini rar devotați prea des
și prea mulți javre ce m-au lătrat m-au mușcat

curat măcar o zi aș vrea să-mi fie
covorul ca nou fermecat cu care să zbor