Tristețea mea fuge din oameni
ca dintr-o viață în care Dumnezeu se oprește
și-i cere iertare.
La colțul străzii
un câine fredonează iarna cea mai lungă.
O cunosc.

Așa au ajuns anii mei
să semene cu un hoț bun.
Tot ce se fură astăzi
ajunge în seiful unui bătrân
care doarme
pe cea mai mare liniște.

Atunci poemul meu se odihnește.
Mușcă din mine și se satură.