ABIS


[ VII ]


Iubito, lumea noastră... s-a destrămat demult.
Mi-a rămas sufletul pustiit, în abisala tristețe -
Rămân cu deznădejdea vremii, ca o umbră învinsă, în sfârșit, de justețe...
Te-am iubit. Te iubesc. Te voi iubi. Cu lumea noastră, în tumult...


Pe umbra-ți strânsă de Moarte, o lacrimă-mi cade,
Iar sufletu-mi plânge cu sufletul tău, în abis -
Ori tot ce ți-am scris, cu slove-n lumini, e tristețe-n cascade...
Nu-s veșnici crini... în visul promis; ci șoapte, albe, prin flori de cais...


ˆTh3Mirr0r


Din colecția/secțiunea "Nitrat de Argint"