Intră necontenit
Timpul
pe poarta zorilor,
adus din infinit
pe aripa cocorilor.
Se scurge ne-ncetat
de pe culmi
pe roase creste
și,
învârtind
prin spațiile sale
mănunchiuri
de materii colosale,
plimbă surâsuri omenești
prin raze jucăuse,
lăsându-le cenușe
sub gloriosu-i nimb.
De e aici acum,
acolo-a fost,
sau fi-va,
necunoscând ce-nseamnă
în haos,recidiva.
Doar la acum găsi-vei
o relativă stare,
de vei lungi ideea
la spații siderale;
căci astăzi el adie
în răsuflarea-ți vie.
Apoi,el trece-ncet
prin ziduri și morminte,
lăsându-și urma scrisă
în cărți și în cuvinte,
ducând în nemurire
pe cei aleși de El.
Și cum venit a fost
pe poarta zorilor,
se scurge-n veșnicie
pe aripa cocorilor.