când mă întind în pat văd
urzici lângă pereții casei și cruci de piatră înverzite
bolmojesc noapte de noapte același tatăl nostru
plâng pe pâinea cea de toate zilele
mă opresc la ritualul iertării și tac
nu iau păcatul altuia asupra mea
mărturisesc un botez
întru bucurie
și tac pentru viața veacului ce va fi

chipurile trăiesc
într-o lume prea frumoasă
pentru oamenii ei dezlegați de credințe
înainte să li se lege picioarele în coșciuge
cu rugi de trandafiri sălbatici crescuți pe coloane albe
de tribunale de biserici

într-o altă atlantidă sub ani-lumină de ape
unul e dumnezeu mereu treaz
ochiul deschis dintr-un soare răsare
ca o caramea portocalie în dar pentru copiii săraci

bătrânii rămași singuri acasă
încă mai culeg toate fructele pământului
doar pentru fiii rătăcitori ai lumii
cea de toate zilele de la galilei citire
acum atâta pace și liniște
este cum visam