Un sentiment covârșitor
lăsat să încărunțească
a răbufnit în exterior
spulberând instinctele
corpusculii lui
au fost pulverizați
pe zidul pasiunii
crăpat în punctele indiferenței
ce a creat un iglu
la polul nord al existenței

Un dor copleșitor
a colonizat elanurile maladive
înălțate în spațiul
cucerit de vulturi
un avânt îndoielnic și dilematic
a străbătut ca o furtună
de la nord la sud ființa
înscrisă în coordonatele finitudinii

Din încleștarea fericirii cu durerea
s-a născut creația –
apoteoză a înțelepciunii
prin care omul se învârte
prin pământul vâscos
pierzându-și esențele.

ÃŽn timpuri primordiale
omul era o sferă
rotindu-se pe pământul sterp
pe care îl germina
cu reminiscențele perfecțiunii

ÃŽn prezent
ceea ce nu se vede în om
este un cub translucid
cu fațete – ipostaze existențiale
cu muchii – intervalele erorilor
cu vârfurile – evenimente fortuite
cub ca un zar
aruncat de dumnezeu
pe tabla vieții

Omul translucid
își caută sfera perfecțiunii
în spațiul divin
uneori o găsește sfărâmată
alteori în transparența ei
se întrevede chipul lui dumnezeu

Eu creez din poezii
când demoni când heruvimi
pe care îi trimit în transcendent
să-mi aducă sfera personală.