pe drumuri pe sticle
rostogoliri transparente
invoc amețeala

nu suport

întunericul verde să râdă spre mine
luna-n cer ca oul în bulz
aurora electrică a bucureștiului
agresându-mi în
depărtările

cu mâna stângă m-am ținut de mâna dreaptă
jurasem sufletului să nu mai depun mărturie
împotriva-i

dar cine să înțeleagă? voința
ajunge la buze întotdeauna
mai târziu cu un verb

o bătaie de inimă e întotdeauna în plus

nu ezita intră nimeni nu-i să deschidă
înainte de soroc mugurii
desenând pe tulpinele arborilor scări
cu treptele prăbușite

ah! cât s-au îndepărtat
terasele sub care trei prieteni au băgat
sub masă tinerețea capitală